Miercuri, 13 aprilie 2016, la Biblioteca Națională a României a avut loc conferința „Occupy Libraries – biblioteca ta, comunitatea ta, eveniment ce a marcat încheierea proiectului Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active: coordonat de Fundația Progress, precum și „predarea ștafetei” celor în căutare de parteneri și de locuri în care să fie inițiate schimbări durabile.

În cadrul conferinței au avut loc discuții pe secțiuni, prezentări ale spațiilor dedicate cetățeniei active deschise în bibliotecile românești, precum și o galerie de biblioteci receptive la demersurile de înființare a unor astfel de spații.

Bibliotecile din România au capacitatea de a deservi peste 70% din populația României. Aproximativ 50% dintre serviciile oferite astăzi de biblioteci nu mai sunt cele tradiționale. Dacă, de câțiva ani încoace, utilizatorii de zi cu zi aveau acces la săli de lectură, centre IT sau centre de formare, cei interesați să producă schimbări pozitive au acum un loc al lor: agorele comunitare sau “cuiburile democrației” (democracy nests) amenajate în incinta Bibliotecii Naționale și în alte 13 Biblioteci Județene din întreaga țară: Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Oradea, Ploiești, Piatra-Neamț, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu și Tîrgu Mureș. 

Proiectul Linkinjob se înscrie în această filozofie și a fost prezentat bibliotecilor participante, reprezentanților organizațiilor neguvernamentale și ai mediului de afaceri, ai instituțiilor publice, jurnaliștilor și cetățenilor interesați de maniera în care bibliotecile românești s-au implicat, în ultimul timp, în susținerea inovației sociale

În doar 5 luni de la inaugurare, în toate spațiile de tip trei au fost organizate cursuri de formare, dezbateri, laboratoare de proiecte și inovație, ședințe de lucru, chiar și repetiții pentru piese de teatru sau lansări de carte. Este o mişcare de “ocupare” ce se desfăşoară zi de zi şi care ar putea conduce la producerea de schimbări durabile dacă tot mai mulți actori sociali s-ar implica în dezvoltarea bibliotecilor sau în dezvoltarea “prin” ele.